Procesul de adaptare se referă la capacitatea de abilitate a sistemelor naturale și antropice de a răspunde efectelor schimbărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică și fenomenele meteorologice extreme, în scopul reducerii potențialelor pagube, de a profita de oportunități sau de a face față consecințelor modificărilor în schimbarea climei. (Mateescu și colab., 2014) Adaptarea la efectele schimbărilor climatice este un proces complex, ce ține cont de variabilitatea efectelor de la o regiune la alta, depinzând de expunere, vulnerabilitate fizică, gradul de dezvoltare socio-economică, capacitatea de adaptare naturală și umană, serviciile de sănătate și mecanismele de supraveghere a dezastrelor. În cadrul politicilor naționale, adaptarea trebuie să constituie o parte foarte importantă, pentru că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un orizont de timp apropiat nu înseamnă o atenuare a fenomenului de încălzire globală. Capacitatea de adaptare totalizează instrumentele, resursele și structurile instituționale utile implementării măsurilor de adaptare într-un mod eficient, fiind mai multe tipuri de adaptare și anume: anticipativă și reactivă, privată și publică, autonomă și planificată.
În practica agricolă curentă, selecția varietăților cultivate presupune în ansamblu legătura dintre condițiile locale de mediu și gradul de rezistență al genotipurilor (soiuri/hibrizi) față de condițiile limitative de vegetație (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.). (Cod de bune practici în fermă, 2007) În scopul reducerii efectelor fenomenului de secetă agricolă la nivelul teritoriului României sunt necesare următoarele:
● Gestionarea eficientă a resurselor de apă în agricultură, adică o mai bună utilizare a rezervelor de umiditate din sol pe tot parcursul sezonului de vegetație, inclusiv alegerea intervalelor de semănat în funcție de gradul de aprovizionare cu apă al solurilor, precum și un consum redus de energie prin aplicarea irigațiilor în zonele agricole cu deficite de apă în sol în special din sudul, sud-estul și estul țării.
● Reducerea costurilor de producție prin alegerea unui sistem alternativ de lucrări ale solului și de întreținere specializat în combaterea agenților fitopatogeni (buruieni, boli, dăunători).
● Scăderea riscului de apariție a bolilor, printr-o utilizare eficientă a fungicidelor.
● Scăderea emisiilor de CO2 , prin creșterea masei vegetale și a producției, prin cultivarea de soiuri ce prezintă o înfrățire optimă.
● Adaptabilitatea genotipurilor la potențialul zonal rezistente la fenomenele meteorologice care conform scenariilor climatice RCP 4.5 și RCP 8.5 se vor intensifica și accentua în perioada imediată (2021-2050) și viitoare (2071-2100).
● Reducerea efectelor directe asupra proprietăților fizice (structură și stabilitate structurală), chimice (conținut de elemente nutritive) și biologice (cantitate de materie organică) ale solurilor.
● Scăderea riscului de transmitere a bolilor și a dăunătorilor, dar și a creșterii și dezvoltării buruienilor, prin aplicarea unor măsuri eficiente de combatere integrată.
● Protejarea solurilor împotriva eroziunii, scurgerii la suprafață și formarea crustei.
● Scăderea gradului de eroziune și menținerea producțiilor agricole la valori constante.
● Utilizarea terenurilor agricole prin folosirea unui sistem de rotație optim și păstrarea unui echilibru privind ponderea culturilor permanente în raport cu cele anuale.
● În cazul culturilor irigate, trebuie să se prevină poluarea apelor utilizate în sistemul de irigații, prin șiroirea și percolarea în afara zonelor străbătute de sistemul radicular al plantelor agricole.
● Realizarea selecției de varietăți cultivate prin corelarea condițiilor locale de mediu cu gradul de rezistență al soiurilor/hibrizilor față de condițiile limitative de vegetație (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.).
● Administrarea culturilor și utilizarea rațională a terenului ca măsuri obligatorii pentru păstrarea potențialului producției, menținând în același timp un impact redus al practicilor agricole asupra mediului și climei;
● În fiecare an agricol să se cultive un număr variat de genotipuri (soiuri/hibrizi) cu diferite perioade de vegetație, pentru o mai bună valorificare a condițiilor climatice, în special a umidității din sol precum și eșalonarea lucrărilor agricole.
● Selectarea unor soiuri și hibrizi cu rezistență naturală la bolile specifice grâului.
● Practicarea asolamentului (furajer, special și mixt) în fermele agricole și stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puțin trei grupe de plante, respectiv: cereale păioase - 33%, prășitoare și plante tehnice - 33% și leguminoase - 33%.
● În scopul utilizării eficiente a spațiului agricol și creșterii biodiversității este necesar să se realizeze sistemul de policultură.
● Realizarea de asolamente cu îngrășăminte verzi, în vederea ameliorării proprietăților fizice, chimice și biologice ale solurilor degradate.
● Asigurarea prevenirii riscurilor de poluare, ca urmare a tehnologiilor aplicate, prin cunoașterea adâncimii apei freatice și a apelor de suprafață.
● Cunoașterea mărimii pantelor terenurilor agricole în vederea efectuării lucrărilor solului, în special arătura, în scopul prevenirii degradării solurilor ca urmare a eroziunii provocate de apă.
● Realizarea de culturi mixte pe aceleași parcele, intercalate, permanente, duble, în scopul creșterii biodiversității.
● Adaptarea sistemului de irigații la suprafața cultivată și resursele financiare utilizate, condiționată de existența în imediata apropiere a unui lac sau râu cu apă permanentă și mai ales existența la adâncimea de 5-10 m a unui strat permanent de apă freatică care poate fi adusă la suprafață printr-un puț și o mică stație de pompare.
● Cunoașterea proprietăților solului, respectiv a capacității solului de a reține apă dar a adâncimii la care se găsește sistemul radicular al plantelor agricole.
● Monitorizarea aspectelor legate de organizare, înainte de aplicarea irigațiilor, în timpul și după administrarea normei de udare, respectiv alegerea momentului aplicării irigațiilor, verificarea circuitului apei prin măsurarea performanței și uniformitatea aplicării.
● Folosirea mai multor mecanisme de monitorizare pentru planificarea aplicării irigațiilor, respectiv măsurarea umidității solului, realizarea de observații în ceea ce privește starea plantelor dar și testarea tuburilor de dren după irigații, în scopul efectuării modificărilor necesare pentru următoarea udare.
● Prioritizarea reabilitării amenajărilor de îmbunătățiri funciare și a sistemului de irigații.
● Reabilitarea stațiilor de pompare din amenajările de irigații de utilitate publică, în vederea scăderii consumului de energie și creșterii randamentelor hidraulice.
● Continuarea subvenționării sistemului de irigații pentru încurajarea exploatării amenajărilor de irigații care asigură un potențial economic mare.
Alegerea soiurilor/hibrizilor trebuie să țină cont de adaptabilitatea lor la condițiile pedoclimatice locale specifice, exprimate prin rezistența plantelor agricole la stresul datorat insuficienței apei în anumite perioade sau prezenței excesului de umiditate, temperaturi ridicate/scăzute, etc, dar și de potențialul natural al acestora pentru o producție mare și de calitate ridicată. Un aspect deosebit de important este dat de cunoașterea adâncimii apei freatice și a celor de suprafață ce asigură prevenirea riscurilor de poluare ca urmare a tehnologiilor aplicate. Prin această măsură tehnologică, fermierul își stabilește și prioritizează criteriile de selectare a varietăților pe care urmează să le cultive, fiind o provocare majoră în contextul în care în România fenomenele meteorologice extreme sunt în creștere, iar intensitatea acestora este din ce în ce mai mare.
În practica agricolă, materialul de semănat, respectiv semințele sunt supuse în prealabil unui control obligatoriu, în scopul de a verifica indicilor de indicilor de calitate conform normelor în vigoare, respectiv pentru certificarea calității semințelor. (EEA, 2013). În România, cadrul legislativ privind producerea, prelucrarea, controlul, certificarea și comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, este asigurat prin Legea 266/2002 emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care, în plus, emite anual Ordine privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România, în cadrul căruia se găsesc soiurile examinate în rețeaua ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor) și înregistrate în Registrul soiurilor.
În vederea reducerii pierderilor de apă în agricultură, este necesar ca terenul cultivat să fie cultivat în mod permanent. Astfel, practica agricolă recomandă următoarele reguli:
● Lucrările solului să se efectueze la un moment optim de umiditate.
● Realizarea lucrării de dezmiriștire a terenului după recoltarea culturilor de vară la un interval minim de 5 zile printr-o lucrare cu grapa cu discuri dacă solul este foarte uscat, și prin arătura la o adâncime de 15 -20 cm dacă solul are umiditate optimă.
● Arăturile de toamnă trebuie să se facă pe întreaga suprafață, cu excepția terenurilor agricole unde solul prezintă o textură grosieră, respectiv nisipoasă, nisipo-Iutoasă, luto-nisipoasă.
● Este necesar ca, începând cu luna septembrie, imediat după executarea arăturii să se facă o lucrare de discuire însoțită de nivelarea arăturii.
● Folosirea de utilaje agricole care să pătrundă cât mai puțin în sol, astfel încât afânarea să se execute cât mai la suprafața solului.
● Culturile să fie menținute cât mai curate de buruieni.
Prin metode agrotehnice pot fi influențate în mod direct sau indirect, una sau mai multe din componentele regimului hidric al solului, astfel încât acesta să fie cât mai aproape de cerințele plantelor pentru apă și starea optimă de lucrare a solului. (CEEX, 2005-2008) În scopul conservării apei în sol se recomandă practici agrotehnice realizare diferențiat la nivelul anului agricol, în corelație cu input-urile tehnologice preconizate (irigare, fertilizare, combaterea buruienilor, desimea culturii etc) și în cadrul unei rotații de culturi adecvate zonei:
● Imediat după recoltarea grâului, efectuarea lucrării de dezmiriștit la adâncimi de 8-10 cm întrerupe capilaritatea, reduce evaporarea apei din sol, astfel fiind favorizată infiltrarea apei din ploi și condensarea vaporilor de apă care vin din profunzime. În aceste condiții, cantitatea de apă adsorbită de sol crește de 2-3 ori, evaporația scade cu 8-10% și resturile vegetale se comportă asemănător straturilor de mulci.
● Evitarea mobilizării solului la adâncimi mai mari decât cele necesare, atât la lucrarea de bază dar și la pregătirea patului germinativ. Astfel, nu se justifică adâncimi de arat de peste 30 cm și de 10 cm la pregătirea patului germinativ.
● Practicarea arăturilor de vară și a arăturilor adânci de toamnă care asigură acumularea apei în adâncimea profilului de sol, astfel realizându-se rezerva de apă pentru perioadele secetoase din timpul verii.
● Favorizarea înmagazinării unui volum mare de apă în sol, dacă acesta este curat de buruieni și nu s-a format crustă, printr-un strat de sol bine afânat ca urmare a lucrării de arat.
● Completarea necesarului de apă a plantelor prin irigare. În zonele colinare, irigarea asigură 13-15% din regimul optim de apă a solului, fiind indicată extinderea irigațiilor și în aceste zone.
● Extinderea perdelelor forestiere de protecție care creează la nivel local un microclimat optim, reduc viteza vânturilor, și în consecință reducerea proceselor de evaporare a apei din sol.
În vederea maximizării eficienței de utilizare a apei, dar și a extinderii irigaților în zonele vulnerabile la deficitul de precipitații și fenomenul de secetă agricolă din sud-estul, sudul, estul și vestul țării, se impun următoarele măsuri:
● Folosirea tehnicii de irigat prin aspersiune care permite controlul mai riguros al apei, pentru a evita producerea proceselor de eroziune și alunecări.
● Automatizarea exploatării amenajărilor hidroameliorative și găsirea unor soluții de irigații și alimentări cu apă care utilizează aceași sursă de apă și rețea de aducțiune și distribuție.
● Utilizarea de echipamente pentru distribuția automată a apei la parcele.
Utilizarea eficientă a resurselor disponibile culturilor agricole în contextul schimbărilor climatice